fbpx
DiabetMedicina integrativa

Rolul acupuncturii în prevenirea diabetului de tip 2

Acupunctura este una dintre cele mai apreciate terapii alternative și complementare, iar noi studii îi arată beneficiile terapeutice. Un astfel de studiu dovedește rolul pe care ea îl poate avea asupra prevenirii diabetului de tip 2.

Cercetătorii de la Edith Cowan University din Australia au publicat o analiză în Holistic Nursing Practice. În această analiză au fost incluse studii la care au participat peste 3.000 de persoane cu prediabet. Acesta apare la persoanele care au valori crescute ale glicemiei în sânge, cuprinse între 100 si 125 mg/dL. [1]

1 din 10 români are diabet zaharat, iar 3 din 10 români au prediabet, potrivit unui studiu realizat de Forumul Român de Diabet. [2]

 

Cum poate contribui acupunctura la prevenirea diabetului?

Potrivit cercetătorilor, acupunctura poate contribui la prevenirea diabetului de tip 2 prin rolul ei profilactic. Deși diabetul este asociat cu sedentarismul și o nutriție nesănătoasă, la apariția lui pot contribui, de asemenea, stresul și tulburările de somn. Acupunctura ajută la prevenirea factorilor de risc responsabili pentru apariția bolii. Ea este recomandată pentru a echilibra starea de sănătate a organismului.

Vrei afli ce alte terapii alternative poți încerca pentru a preveni sau trata diabetul? Citește AICI

O analiza din anul 2017 arată beneficiile pe care acupunctura lichidă le are asupra pacienților cu diabet. În cadrul acestei analize au fost examinate rezultatele a 7 studii la care au participat 628 de persoane, iar 300 dintre acestea au primit acupunctură lichidă pe o perioadă cuprinsă între 14 și 40 de zile. Tratamentele administrate pe durata ședințelor de acupunctură au inclus Astragalus, salvie chinezească și o combinație de Angelica Sinensis și vitamina B12. Spre deosebire de placebo, acupunctura lichidă a contribuit la reducerea nivelului de glicemie. [3]

Pacienților cu diabet li se recomandă ședințe de acupunctură datorită efectului ei de stimulare a endorfinelor.

Acestea sunt substanțe chimice pe care organismul le produce în mod normal pentru a calma durerea și a te ajuta să gestionezi stresul.

Totodată, acupunctura contribuie la reglarea nivelului de cortizol – hormonul stresului, implicat în creșterea glucozei în sânge.

Cum decurge o ședință de acupunctură?

Dacă mergi pentru prima dată la un acupuncturist, acesta va discuta cu tine despre simptomele diabetului cu care te confrunți. Prin urmare, acupuncturistul te va consulta și îți va adresa întrebări legate de stilul tău de viață. Datorită faptului că acupunctura este o terapie alternativă holistică, este posibil să îți fie adresate întrebări referitoare la diferite aspecte ale vieții tale, precum gestionarea stresului, care pot avea un impact asupra diabetului.

După finalizarea consultației, urmează începerea ședințelor de acupunctură, care pot dura 20-30 de minute sau chiar mai mult. De cele mai multe ori, pacienții pot simți o relaxare foarte intensă care, potrivit medicinei tradiționale chineze, este o dovadă a faptului că energia Qi a organismului se echilibrează.

Afla Ce pret are o sedinta de acupunctura?

Starea de relaxare se poate menține pentru câteva ore sau chiar zile de la prima ședință de acupunctură. La unele persoane pot apărea rinoree, durere în gât și alte simptome specifice răcelii, care sunt întâlnite în timpul celei de-a doua sau a treia săptămâni de tratament. Aceste simptome apar atunci când organismul se luptă cu o infecție și nu prezintă îngrijorare.

În unele cazuri, pacienții pot observa apariția altor simptome, care au fost resimțite cu mult timp în urmă. Ele apar atunci când nivelul energetic al organismului crește și sunt eliminate diferite probleme de sănătate. Indiferent de simptomele pe care le poți simți după urmarea unei ședințe de acupunctură, ele nu produc un disconfort la fel de mare precum episodul simptomatic inițial. Acupuncturistul poate recomanda reevaluarea stării de sănătate și modificarea planului de tratament recomandat.

După cum arată studiul publicat în Holistic Nursing Practice, acupunctura poate fi de ajutor în prevenirea diabetului de tip 2, prin eliminarea cauzelor care pot duce la apariția afecțiunii metabolice. De asemenea, ea este benefică pacienților cu diabet, prin efectul de reglare hormonală și de susținere a sănătății organismului. În plus, există multe alte studii care arată că acupunctura poate fi utilizată atât în scop profilactic, cât și terapeutic, pentru a echilibra nivelul energetic al organismului și a proteja sănătatea.

Referințe:

[1]  Should Acupuncture-Related Therapies be Considered in Prediabetes Control? Results From a Systematic Review and Meta-analysis of Randomized Controlled Trials – https://journals.lww.com/hnpjournal/Abstract/2022/07000/Should_Acupuncture_Related_Therapies_be_Considered.4.aspx

[2] STUDIU SOCIOLOGIC DESPRE PERCEPȚIILE ROMÂNILOR CU PRIVIRE LA DIABETUL ZAHARAT – https://arpim.ro/wp-content/uploads/2020/09/infografic-diabetul-zaharat-.pdf

[3] Herbal acupuncture for type 2 diabetes: A meta-analysis – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5450520/

[4] Acupuncture may help pre-diabetics avoid Type 2, study finds – https://www.jpost.com/health-and-wellness/article-713768

[5] Acupuncture May Help Prevent Type 2 Diabetes, Study Shows – https://www.healthline.com/health-news/acupuncture-may-help-prevent-type-2-diabetes-study-shows#Researchers-analyzed-dozens-of-studies

Voicu Doina

Pasionata de content writing, redactez cu mare drag articole despre medicina integrativa, care sa iti fie folositoare.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button