Polenul de albine este unul dintre cele mai complete alimente care există, deoarece conține aproape toți nutrienții de care ai nevoie, de la aminoacizi esențiali și acizi grași până la vitamine și antioxidanți puternici.
Polenul de albine se folosește des în apiterapie, deoarece acest superaliment îmbunătățește sistemul imunitar și nivelurile de energie și poate stimula metabolismul grăsimilor.
În acest articol voi prezenta pe scurt câteva informații despre polenul de albine și beneficiile acestuia, dar și 5 rețete ușoare pe care le poți face acasă pentru a-l include în dieta ta.
Ce este polenul de albine?
Polenul de albine este un amestec de polen de flori, nectar, enzime, miere, ceară și secreții ale albinelor.
Albinele tinere colectează polenul de la plante și îl transportă la stup, unde este depozitat și folosit ca hrană pentru colonie.
Polenul de albine nu trebuie confundat cu alte produse apicole, cum ar fi mierea, lăptișorul de matcă sau fagurele. Aceste produse nu pot conține polen sau pot conține alte substanțe.
Recent, polenul de albine a devenit tot mai utilizat în comunitatea medicală și apiterapie, deoarece conține nutrienți, aminoacizi, vitamine, lipide și peste 250 de substanțe active benefice [1].
Mai mult decât atât, Ministerul Federal al Sănătății din Germania recunoaște polenul de albine ca fiind un medicament [2].
Multe studii au examinat efectele polenului de albine asupra sănătății și au găsit rezultate promițătoare.
Polenul de albine:
- are efecte antiinflamatoare
- funcționează ca un antioxidant
- poate îmbunătăți sistemul imunitar
- contribuie la reducerea stresului
Cum să consumi polenul de albine?
Polenul de albine are un gust floral care seamănă cu cel al mierii, dar ușor amar. Este perfect pentru micul dejun, dulciuri și rețete de deserturi.
De exemplu, poți utiliza polen de albine:
- Amestecat în smootie-uri
- Amestecat cu iaurt
- Ca topping peste fulgi de ovăz, cereale și pâine prăjită
- Ca topping pentru cheesecakes, cupcakes și brioșe
- În batoane de proteine crude și granola
5 rețete cu polen de albine
1. Yello smootie cu polen de albine
Ingrediente
- zeama de la 2 portocale stoarse
- o jumătate de mango
- 1-2 linguri polen de albine
- 1 linguriță miere
- 1 banană
- 10 migdale
- 2 linguri de ovăz (opțional, dacă vrei să fie mai gros)
- 1/4 linguriță cardamom
- 1/4 linguriță scorțișoară
- 1/2 linguriță turmeric
- un vârf de cuțit de piper negru proaspăt măcinat (opțional)
Instrucțiuni
Amestecă totul într-un blender până se omogenizează. Pune amestecul într-un pahar și ornează deasupra cu polen de albine.
Sursă: https://www.thehungrybites.com/bee-pollen-smoothie/
2. Shot pentru un boost de imunitate
Ingrediente
- 1 linguriță miere
- suc de la 1 lămâie
- suc de la 1 portocală
- 1 linguriță de polen de albine
- 1-2 căței de usturoi tocați (lăsăți deoparte 10 minute)
- 1 linguriță de ghimbir proaspăt ras
- 1 vârf de cuțit de piper Cayenne măcinat
- 1 vârf de cuțit de sare de mare
- 1 vârf de cuțit de scorțișoară
- ¼ linguriță curcuma
- 1 lingură oțet de mere
- 1 lingură apă călduță
Instrucțiuni
Se toacă usturoiul (ideal printr-o presă de usturoi) și se lasă deoparte timp de 10 minute. Acest lucru oferă enzimelor posibilitatea de a se forma și asigură beneficii maxime.
Amestecă mierea, curcuma și apa călduță, până când mierea este încorporată. Adaugă restul de ingrediente rămase și bea!
Sursă: https://40aprons.com/immune-booster-shot-recipe/
3. Bilute energizante cu polen de albine
Ingrediente
- 1 cană de migdale crude
- 1/2 cană bucăți de ghimbir confiate
- 1/2 cană miere crudă
- 2 linguri de polen de albine
- 2 linguri de ulei de cocos
- 1/2 cană de nucă de cocos mărunțită
Instrucțiuni
Macină migdalele într-un robot de bucătărie. Adăuga restul ingredientelor până când amestecul capătă o consistență asemănătoare aluatului. Rulează bile de 2-3 cm diametru, iar apoi dă-le prin nucă de cocos. Lasă-le la frigider peste noapte înainte de a le mânca.
Sursă: https://embodyhealthandwellness.com/recipe/superfood-bee-pollen-and-power-ball-recipe/
4. Super smootie cu goji și polen de albine
Ingrediente
- 60 g de goji
- 2 portocale
- 1 banană
- 2 linguri sirop de agave
- 1 linguriță polen de albine
Instrucțiuni
Pune la înmuiat fructele de goji timp de 10 minute. Scurge goji și pune-le într-un blender. Curăță portocalele de coajă, taie-le bucăți și adaugă-le în blender alături de goji. Procedează la fel și cu banana. Adaugă siropul de agave și mixează totul.
Pune conținutul într-un pahar și adaugă peste o linguriță de polen de albine deasupra.
Sursă: https://foodaciously.com/recipe/goji-berry-orange-and-almond-milk-smoothie
5. Smootie cu banane, iaurt și polen de albine
Ingrediente
- 2 banane, curățate și tocate grosier
- 375 ml lapte
- ½ cană de iaurt grecesc sau natural
- 1 lingură miere crudă
- 1 linguriță polen de albine
- 6 cuburi de gheață
Instrucțiuni
Pune toate ingredientele într-un blender și amesteca-le până se omogenizează și devin cremoase.
Sursă: https://www.kidseatbyshanai.com/banana-smoothie-with-yoghurt-honey-bee-pollen/
Studii
1. Pollen and bee bread as new health-oriented products: A review https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0924224417301681
2. Bee Pollen Improves Muscle Protein and Energy Metabolism in Malnourished Old Rats through Interfering with the Mtor Signaling Pathway and Mitochondrial Activity https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4276980/