Pielea este prima linie de apărare a organismului împotriva infecțiilor. Pe piele există trei straturi – epiderma, derma și hipoderma. Împreună, aceste straturi cuprind celule ale pielii, capilare, glande sudoripare și foliculi de păr.
Bolile de piele apar de obicei în cele două straturi superioare, epiderma și derma. Prin îmbunătățirea fluxului sanguin către aceste două straturi superioare ale pielii, lipitorile ajută la vindecarea multor boli comune ale pielii.
Unele boli ale pielii, de exemplu, psoriazisul, sunt cronice, dar sunt supuse unor remisiuni periodice. S-a demonstrat că tratamentul cu lipitori prelungește perioadele de remisie la mulți pacienți prin întârzierea izbucnirii acesteia.
De ce tratamentul cu lipitori?
Lipitorile sunt folosite pentru a trata multe boli, îmbunătățind în același timp procesul natural de vindecare a rănilor la oameni.
În 2004, Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente a aprobat lipitoarea medicinală ca tratament pentru îmbunătățirea fluxului sanguin.
Saliva lor conține o enzimă numită hirudin, care este considerată a fi cel mai bun anticoagulant necesar pentru prevenirea și dizolvarea cheagurilor de sânge. [1]
Saliva lipitorilor este cunoscută drept „poțiune magică” pentru piele deoarece conține 60 de proteine diferite, pe lângă hirudin. Acestea sunt darul naturii pentru a îmbunătăți circulația sângelui în corpul uman.
Aceste proteine induc, de asemenea, vasodilatație și opresc crusta care formează trombocite pentru răni.
Lipitorile ajută, de asemenea, la promovarea fluxului sanguin și la eliberarea tensiunii create de sângele toxic.
Potrivit specialiștilor, în timp ce tratamentul cu lipitori poate fi util pentru a vindeca unele răni, datele despre utilizarea lipitorilor pentru a trata acneea sunt destul de puține.
Cu toate acestea, studiile care arată că tratamentul cu lipitori este benefic pentru piele, au legătură și cu vindecarea coșurilor inflamate. [2]
Citeste și: Este tratamentul cu lipitori eficient pentru varice?
Această tehnică este o formă străveche de sângerare care drenează de fapt 80% lichid limfatic din linia maxilarului și gâtului, corectând cele mai proeminente semne ale îmbătrânirii, cum ar fi pielea lăsată.
Acest tratament nu este numai bun pentru înfrumusețare, dar este detoxifiant, curăță sângele și promovează formarea colagenului în mod natural. [3]
Dacă ai emoții, nu-ți face griji! Efectul anestezic al lipitorilor face ca acest tratament sa fie cu adevărat relaxant și cu siguranță vei iubi rezultatele.
Studiu: a reușit tratamentul cu lipitori să trateze acneea?
Un studiu care a încercat să vindece acneea unei femei de 25 de ani, care timp de 3 ani a încercat diverse tratamente fără niciun rezultat, a aplicat câteva dintre principiile medicinei persane pentru a remedia afecțiunea. [4]
Aceste principii au constat în utilizarea unui remediu natural, adică tratamentul cu lipitori, și în modificarea stilului de viață.
La prima vizită i s-au recomandat somn regulat și adecvat, exerciții fizice, evitarea stresului și a anxietății, modificarea obiceiurilor alimentare nesănătoase. Aceste recomandări au fost de ajutor, însă pielea încă nu era vindecată completă, existând încă pete roșii și inflamate.
În continuare, a fost aplicat tratamentul cu lipitori, care în final i-a asigurat femeii o piele normală și vizibil mai sănătoasă. După 20 de luni de la terminarea tratamentului, împreună cu măsurile de precauție, acneea femeii nu a mai recidivat.
Așadar, tratamentul cu lipitori poate fi o opțiune pentru a susține tratamentul acneei, în condițiile în care încă nu s-au realizat suficiente studii pentru a garanta o reușită.
Procesul tratamentului cu lipitori
Procesul începe cu mușcături aproape insesizabile, iar pe măsură ce lipitorile încep să lucreze asupra pielii cu cei 300 de microdinți ai lor, senzația este asemănătoare cu cea a unor ace de tatuaj sau a unor mușcături de insecte.
În timpul acestui proces, lipitorile sug sângele impur din zona în care sunt plasate și eliberează enzime în sânge care îți vindecă pielea și ulterior o umplu de strălucire.
Când lipitorile medicinale nu sunt plasate pe piele sub îndrumarea unui medic calificat, pentru a lăsa lipitorile să-și facă magia, sunt atrase bacterii care cauzează anomaliile ale pielii.
Această terapie implică necesitatea unui medic instruit, care atașează lipitori pe față astfel încât să aibă accesul de a-și face treaba cum trebuie. Atunci când mușcă pielea, enzimele care sunt eliberate în sânge sunt benefice pentru sănătate și au, de asemenea, efecte de detoxifiere.
Glandele lipitorii conțin compuși incredibili pentru tratamentul pielii. Tratamentul cu lipitori lasă pielea să arate radiantă, netedă si mai tânără. Astfel că, poate ajută la reducerea acneei și a altor inflamații.
Procedura durează aproximativ o oră – o oră și jumătate, iar efectele durează în jur de 6-12 luni.
Superstaruri care folosesc tratamentul cu lipitori
Miranda Kerr este model din Australia și femeie de afaceri, și, pare că a fost binecuvântată cu o piele incredibil de strălucitoare.
La o conferință despre sănătate și bunăstare, supermodelul în vârstă de 34 de ani a povestit despre secretele ei pentru frumusețe – care includ și tratamentul facial cu lipitori.
Când Miranda a dezvăluit că practică tratamentul, toată lumea a fost surprinsă: „Sănătate este bogăție.”, i-a spus Miranda Kerr lui Gwyneth Paltrow, gazda conferinței.
Se spune că secretul suprem de frumusețe al Cleopatrei, Mariei Antoaneta și al gheișelor japoneze era acesta!
Sabrina Sieck, entertainer american, recunoaște, de asemenea, că nu ar ezita să încerce din nou tratamentul cu lipitori, fie pentru probleme medicale precum migrenele, fie pur și simplu pentru frumusețe – „Pielea mea nu a fost niciodată mai fină.”
Se presupune că tratamentul ajută prin strângerea pielii, oferind un aspect mai tânăr al pielii.
Studii
- Leech Therapeutic Applications – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3757849/
- Leech therapy for epidermoid cysts and review of the literature – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4009747/
- A clinical trial for evaluation of leech application in the management of Vicarcikā (Eczema) – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4293751/
- Treatment of Chronic Acne by Persian Medicine (Temperament Modification plus Leech Therapy): A Case Report – https://jtim.tums.ac.ir/index.php/jtim/article/view/215/204
Sursa foto: freepik.com