fbpx
Medicina integrativaPlante medicinale

Ginsengul Siberian: 10 beneficii oferite sănătății

Ginsengul siberian este o plantă adaptogenă, datorită proprietăților sale imunostimulatorii, fiind utilizat în scop terapeutic de mii de ani în medicina tradițională chineză.

Ginsengul siberian este o plantă adaptogenă, datorită proprietăților sale imunostimulatorii, fiind utilizat în scop terapeutic de mii de ani în medicina tradițională chineză.

În Antichitate ginsengul siberian era utilizat pentru a energiza organismul și pentru a preveni răceala. Astăzi planta este apreciată drept un aliat de încredere al unui organism puternic, rezistent în fața bolilor.

Iată care sunt 10 dintre cele mai importante beneficii oferite de Ginsengul siberian:

1. Crește imunitatea organismului

În compoziția rădăcinii de ginseng siberian se găsesc polizaharide care stimulează imunitatea organismului. Tocmai de aceea el este recomandat în perioada sezonului rece, atunci când incidența virozelor respiratorii este crescută. Totodată, el poate fi utilizat pentru a ameliora infecțiile, precum virusul herpetic, ajutând la reducerea duratei și a frecvenței episoadelor simptomatice.

2. Îmbunătățește funcțiile sistemului nervos central

Ginsengul siberian îmbunătățește funcțiile cognitive, în timp ce stimulează și tonifică sistemul nervos central. El este recomandat astfel persoanelor care depun efort intelectual, fiind potrivit pentru a crește capacitatea de memorare și de concentrare. Dacă este administrat cu 3 ore înainte de culcare, planta se remarcă prin proprietăți sedative, astfel încât contribuie la ameliorarea insomniilor și la îmbunătățirea calității somnului.

3. Înlătură stările de oboseală

Epuizarea poate fi înlăturată cu ajutorul ginsengului siberian, deoarece această plantă crește nivelul de energie al organismului. Un studiu realizat pe animale arată efectele plantei de reducere a epuizării pe durata înotului, prin diminuarea acumulării de acid lactic și de uree în sânge. De asemenea, el crește rezistența organismului la stres și reduce nivelul de cortizol. Alte 155 de studii arată că planta ajută atât la reducerea oboselii, cât și la îmbunătățirea performanțelor sportive.

4. Accelerarea procesului de vindecare a rănilor

În compoziția rădăcinii de ginseng siberian se află substanțe active care împiedică formarea ulcerațiilor, chiar și al celor asociate cu piciorul diabetic. De asemenea, planta contribuie la grăbirea vindecării leziunilor.

5. Susține funcțiile cardiovasculare și îmbunătățește circulația sângelui

Având antioxidanți în compoziție, planta susține funcțiile cardiovasculare și reduce tensiunea arterială. Ea este recomandată pacienților cu ateroscleroză, angină pectorală sau fragilitate capilară, pentru ameliorarea acestor afecțiuni și prevenirea complicațiilor.

6. Normalizează nivelul de glucoză din sânge

Ginsengul s-a dovedit eficient în normalizarea nivelului de glucoză din sânge la persoanele cu diabet. Planta îmbunătățește funcțiile pancreasului și protejează organismul pacienților cu diabet împotriva radicalilor liberi. S-a dovedit că administrarea unei cantități de 2,7 grame de ginseng fermentat pe zi ajută la reducerea nivelului de zahăr din sânge și la creșterea nivelului de insulină după masă.

7. Reduce inflamațiile din organism

Ginsengul dispune de proprietăți antioxidante și antiinflamatoare, datorită conținutului de ginsenozide. Un studiu la care au participat 18 tineri atleți arată că administrarea unei doze de 2 grame de ginseng de 3 ori pe zi pentru o perioadă de 7 zile reduce inflamația din organism. Participanții la studiu au observat o reducere a markerilor inflamatori care s-a menținut pentru o durată de 72 de ore.

8. Ameliorează disfuncția erectilă

Ginsengul siberian este una dintre cele mai recomandate plante în cazul persoanelor cu disfuncție erectilă, datorită proprietăților lui antioxidante. De asemenea, planta stimulează producția de oxid nitric, acest compus fiind important pentru îmbunătățirea circulației sângelui și relaxarea musculară.

9. Reduce dezechilibrul hormonal

Dezechilibru hormonal frecvent în rândul femeilor afectează funcționarea organismului, dar ginsengul siberian contribuie la reducerea acestuia. În cazul femeilor aflate la menopauză, planta diminuează simptomele asociate cu un nivel scăzut de estrogen. De asemenea, ea este recomandată pentru a ameliora simptomele osteoporozei, deoarece contribuie la creșterea densității osoase și mărește rezistența musculară.

10. Susține funcțiile limfatice

Ginsengul siberian poate îmbunătăți funcțiile limfatice și poate ameliora edemele. În anul 2016 a fost realizat un studiu la care au participat 50 de femei cărora li s-a administrat pudră de ginseng siberian. La doar 2-4 ore de la consumul pudrei s-a observat o reducere considerabilă a edemelor, spre deosebire de grupul de control. Datorită rezultatelor obținute, această plantă poate fi utilizată pentru a ameliora edemele și a susține funcțiile limfatice.

Pentru a beneficia de proprietățile terapeutice ale Ginsengului siberian, planta poate fi administrată sub formă de capsule, tinctură, tablete sau pulbere. Dat fiind faptul că planta poate interacționa cu anumite medicamente, se recomandă consultul medicului înainte de administrarea acesteia.

Utilizată atât în scop profilactic, cât și curativ, ginsengul siberian s-a dovedit eficient în protejarea sănătății organismului.

Referinte:

Antiedema effects of Siberian ginseng in humans and its molecular mechanism of lymphatic vascular function in vitro – https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0271531716000531

12 potential health benefits – https://www.medicalnewstoday.com/articles/319084#12-potential-health-benefits

Potent Antioxidant That May Reduce Inflammation – https://www.healthline.com/nutrition/ginseng-benefits#TOC_TITLE_HDR_1

Postprandial glucose-lowering effects of fermented red ginseng in subjects with impaired fasting glucose or type 2 diabetes: a randomized, double-blind, placebo-controlled clinical trial – https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25015735/

Efficacy of Ginseng Supplements on Fatigue and Physical Performance: a Meta-analysis – https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27822924/

Voicu Doina

Pasionata de content writing, redactez cu mare drag articole despre medicina integrativa, care sa iti fie folositoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button