fbpx
CancerMedicina integrativaPlante medicinale

Vâscul poate trata cancerul? Ce spune stiinta

Vâscul, cunoscut și sub numele “creanga de aur”, este o plantă despre care ne amintim numai în perioada Sărbătorilor de iarnă, deoarece se spune că e semn bun să o avem în casă. Este un simbol al curățeniei spirituale, al libertății și armoniei. Dar dincolo de aceste legende, vâscul este o plantă medicinală cu proprietăți miraculoase.

Vâscul ca plantă medicinală

Vâscul parazitează în mod special plopii, mesteacănul și teiul. El crește și în pomi fructiferi, meri, peri, pruni, cireși sau pe arțari. Cel mai benefic vâsc medicinal este considerat cel crescut pe măr. Pentru valorificarea terapeutică a vâscului medicinal se folosesc ramurile tinere cu frunze.

Care sunt proprietățile vâscului?

Ceaiul de vâsc se folosește de sute de ani în medicina tradițională pentru a trata o mare varietate de afecțiuni, printre care:

  • convulsii
  • dureri de cap
  • crampe menstruale
  • probleme de fertilitate.

Astazi vâscul face obiectul multor studii în întreaga lume, demonstrând că poate fi folosit în tratarea mai multor tipuri de cancer.

Iată care sunt proprietățile vâscului:
  1. Vâscul are o acțiune hipotensivă și cardiotonică,
  2. Viscotoxinele au efecte hipotensive și inhibă multiplicarea celulelor canceroase (acțiune antitumorală, numai în cazul unor preparate injectabile),
  3. Lectinele si polizaharidele au acțiune imunomodulatoare în cazul tumorilor maligne și afecțiunilor inflamatorii degenerative de la nivelul articulațiilor (tratament cu preparate pe bază de vâsc).
  4. Lectinele au acțiune citotoxică pentru celulele tumorale, stimulează proliferarea și activitatea unor celule implicate în răspunsul imun,
  5. În urma studiilor imunofarmacologice efectuate s-a evidențiat faptul că lectinele, în doze foarte mici, stimulează limfocitele T care participă la distrugerea tumorilor.

Vâscul este folosit din 1917 ca agent anticancer, însă interesul în utilizarea acestei plante medicinale ca un posibil tratament pentru cancer a început abia în 1920, fiind administrat sub formă de injecție subcutanată.

Rudolf Steiner, cel care a pus bazele terapiei cu vâsc, a spus că, pentru ca tratamentul cu vâsc să fie eficient, este important ca pacientul să aibă o reacție febrilă după administrarea preparatului din vâsc. O creștere a temperaturii în jur de 38°C, însoțită de o normalizare a curbei de temperatură a pacientului a fost considerată satisfăcătoare.

Cele mai multe studii clinice, prin folosirea vâscului pentru tratarea cancerului au fost efectuate în Europa, iar cele mai multe rezultate publicate sunt în Germania.

Exista studii care au demonstrat eficiența unui tip de vâsc european (IscadorQ) care are puternice efecte împotriva cancerului.

În urma unui studiu realizat în perioada 1993 – 2000, extractul de vâsc a dovedit că poate ucide celulele canceroase protejând în același timp ADN-ul celulelor albe, inclusiv al celor expuse la medicamentele puternice folosite în chimioterapie. Acesta are potențial de terapie alternativă pentru bolnavii de cancer la colon. Vâscul poate minimaliza efectul secundar al tratamentelor de chimioterapie, îmbunătățind calitatea vieții bolnavilor.

În 2002, Centrul Național pentru Sănătate Complementară și Comprehensivă (NCCIH) și Institutul Național al Cancerului (NCI) au înscris pacienți cu tumori solide avansate într-un studiu clinic în faza I cu un extract de vâsc și gemcitabină. Această combinație a avut puține efecte toxice și nu au fost raportate interacțiuni negative cu medicamente sau cu alte produse din plante.

Citeste si: Studiu Oxford: Mai putină carne, mai puține șanse de a face cancer

La pacienţii care pe lângă chimioterapie au beneficiat şi de tratament cu vâsc, s-a demonstrat ameliorarea substanţială a calităţii vieţii, ceea ce s-a manifestat în felul următor:

  • ameliorarea stării generale
  • diminuarea stării de oboseală – ceea ce apare mai ales în cazul chimioterapiei
  • diminuarea senzaţiei de greaţă
  • creşterea apetitului
  • diminuarea senzaţiei de durere şi astfel reducerea dozei de calmante şi sedative
  • reducerea frecvenţei stării de depresie

Încă sunt necesare studii pentru a confirma efectul benefic al terapiei cu văsc în tratarea cancerului, dar rezultatele studiilor realizate până în prezent sunt promițătoare.

Ce alte beneficii are vâscul medicinal?

1. Hipotensiv
2. Antiaterosclerotic
3. Relaxant și sedative
4. Diuretic
5. Hemostatic
6. Antispastic
7. Antiinflamator

Vâscul poate vindeca pielea deteriorată, regenera celule noi de piele și poate curața chiar și porii, fiind, astfel, folosit în produse precum tonic facial sau scrub de buze regenerator.

Care este modul de utilizare?

Intern:
Pentru hipertensiunea arterială, tumori maligne (cancer de sân, cancer ovarian), afecțiuni inflamatorii degenerative de la nivelul articulațiilor este indicat extractul apos și pulberea (10 – 60 g de 3 – 4 pe zi);

Extern:
În caz de leucoree, tumori benigne și maligne cu localizare genitală sunt indicate spălăturile cu decoct.

Referinte:

Mistletoe Extracts (PDQ®)–Patient Version – https://www.cancer.gov/about-cancer/treatment/cam/patient/mistletoe-pdq

Mistletoe as a treatment for cancer – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1761165/

ARE MISTLETOE EXTRACT INJECTIONS THE NEXT BIG THING IN CANCER THERAPY? https://hub.jhu.edu/magazine/2014/spring/mistletoe-therapy-cancer/

Dimulescu Cristina

- din 2007 în presa audiovizuală. “Ai grijă de corpul tău, pentru că este singurul loc în care va trebui să trăiești”, spunea Jim Rohn. Eu aș merge mai departe și aș spune că avem nevoie de un echilibru între corp, minte și spirit. De fiecare dată când scriu un articol despre ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos, încerc să folosesc și eu din informațiile pe care le aflu în urma documentării și să le aplic astfel în viața de zi cu zi. Așa că, sper ca acestea să fie de folos și publicului larg.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button