fbpx
Psihoterapie Integrativa

Ce este fericirea? Putem fi vreodată mulțumiți?

Fericirea… cu toții o căutam. Este ceea ce ne determină acțiunile pe care le facem zilnic. O motivație, un imbold, un scop.

Dacă întrebi zece oameni ce îi face fericiți, s-ar putea să primești zece răspunsuri diferite. Unii o să îți spună poate că o mașină nouă, alții că 10.000 de euro de cheltuială, alții poate vor spune că un iubit(a), și lista poate continua.

Cu toții suntem în căutarea fericirii. Dar oare această căutare nu este tocmai ceea ce ne îndepărtează de ea?

Osho spunea că:

“Este imposibil să urmărești fericirea. Nimeni nu a urmărit-o vreodată. Trebuie să o aștepti. Și nu este deloc un drept. Nicio instanță nu te poate forța să fii fericit sau să forțeze fericirea să fie cu tine. Niciun guvern nu este capabil să te facă fericit. Nicio putere nu te poate face fericit…“

 

Și totuși ce este fericirea?

La o simplă căutare pe Google, găsim fericirea definită ca fiind:

“O stare de mulțumire sufletească intensă și deplină.“

Deci e o stare… ceva ce simți în interior. Iar dacă ar fi să ne uităm chimic la ce se întâmplă în corpul nostru, se pare că această stare se constituie din patru hormoni:

  • Serotonina, cunoscută și sub denumirea de hormonul “fericirii“;
  • Oxitocina, hormonul dragostei și al solidarității;
  • Dopamina, hormonul plăcerii;
  • Endorfinenele, hormonul stării de bine.

Așadar, putem spune că fericirea este rezultatul interacțiunii dintre acești hormoni a căror eliberare în organism poate fi influențată în mod direct de factori externi și interni cum ar fi relațiile pe care le avem, starea de sănătate, activitatea pe care o desfășuram, amintirile pe care le salvăm, stilul de viață, dar mai ales atitudinea pe care o adoptăm.

Deci starea de fericire, adică hormonii care ne fac să ne simțim fericiți, sunt influențați de ceea ce considerăm noi ca fiind “triggeri“ ai fericirii.

Cât durează fericirea?

Putem să fim mereu fericiți?

Profesorul meu de meditație Goenka obișnuia să spună “everything in life is impermanent. “ Cu alte cuvinte, nimic nu durează la nesfârșit, totul se schimbă.

Occidentalii au confirmat și ei acest lucru prin numeroase studii psihologice.

David Myers, profesor în psihologie la Colegiul Hope din Michigan, Statele Unite, care și-a dedicat întreagă viață în a cerceta fericirea și care a scris, totodată, și cartea “În căutarea fericirii“, susține, de asemenea, că:

„Orice experiență dezirabilă – iubire pasională, un înalt spiritual, plăcerea unei noi posesiuni, bucuria succesului – este tranzitorie”.

 

La fel ca și fericirea, negativismul sau starea de tristețe, este esențială pentru om. Este ceea ce ne-a determinat să evoluăm, să facem alte alegeri.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de @newmedicine.ro

Mintea noastră este obișnuită să oscileze între doi poli: fericirea este unul, tristețea este altul. Iar dacă vei încerca să meditezi, o să poți să observi exact cum se întâmplă acest lucru. Mai mult, îți recomand să mergi la un curs de meditație Vipassana, e intensiv dar merită. O să vezi că moartea și viața sunt același lucru, dar asta e o altă discuție.

Ideea e că, această oscilație între fericire și tristețe, negativ și pozitiv, nu poate fi oprita, pentru că așa funcționează mintea. Tot ce poți să faci, este să observi acest proces și să încerci să nu te agăți de niciuna dintre cele două stări. Cu cât de agăți de una dintre ele, cu atât ai toate șansele să trăiești o viață în suferință.

Acceptarea este singurul leac pentru suferință. Iar odată cu acceptarea vine MULȚUMIREA.

Putem fi mulțumiți?

Da, putem fi mulțumiți. Stare de mulțumire rezultă din acceptarea prezentului și a lumii așa cum ea este. Indiferent dacă ești fericit sau trist, poți fi mulțumit și liniștit acceptând realitatea exact așa cum este. Acesta este singurul adevăr.

Atunci când experimentezi realitatea așa cum este, îți dai seama că nu există de fapt fericire și nici tristețe. E doar mintea care pune această “etichetă“ celor două. Așa cum cineva poate fi fericit că are o noua mașină, așa poate fi cineva fericit că vede cerul. La fel de bine cineva poate fi fericit că miroase o floare. Cineva poate fi trist că azi nu are bani de întreținere, iar cineva se poate gândi că e și mâine o zi și poate vor veni.

Mulțumirea e o alegere care poate fi făcută de noi. Nu depinde de factori externi.

Viața este oricum imprevizibilă și oricât am încerca să oprim aceste oscilații, nu avem cum. Cu cât acceptăm ceea ce ni se întâmplă, cu atât vom putea fi mulțumiți și vom putea trăi o viață liniștită. Prezentul este tot ce contează!

Fii mulțumit omule!

Ramona Joita

Zâmbește, simte, trăiește, iubește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button