fbpx
Medicina integrativaTerapii alternative si complementare

Utilizarea medicinei tradiționale chineze ia amploare si in Romania

În lumea vestică, indicele folosit adesea pentru aprecierea stării generale de bine este “calitatea vieții”. Acest lucru presupune să avem o bunăstare fizică, psihică și socială, adică să exite un echilibru între corp și minte.

Conform medicinei tradiționale chineze, trupul nostru este compus (metaforic vorbind) din cinci elemente de bază: foc, pământ, metal, apă și lemn. Boala va apărea dacă un element se dezechilibrează, adică devine excesiv de slab sau de puternic.

Ce este medicina tradițională chineză?

Medicina tradițională chineză include o gamă largă de practici medicinale, unde se împărtășesc concepte comune, care au fost elaborate în China și se bazează pe o tradiție veche de peste 5.000 de ani.

Medicina tradițională chineză este utilizată pe scară largă în China, dar și în alte părți ale lumii, inclusiv în țara noastră.

Cât de cunoscută este medicina tradițională chineză în România?

În ultimii ani, cooperarea dintre China și România în medicina tradițională chineză a obținut rezultate fructuoase. Cu sprijinul partenerilor chinezi, Centrul de Medicină Tradițională Chineză Arad a fost pus în funcțiune, Universitatea Transilvania din Brașov oferă studii de masterat în medicina chineză, Spitalul municipal Mioveni intenționează să construiască o secție de medicină chineză, iar Universitatea din Sibiu organizează o conferință internațională de medicină chineză pentru a promova și a răspândi în mod activ cultura medicinei chineze.

Ce spune știința despre medicina tradițională chineză?

Medicina tradițională chineză include diferite forme de medicină naturistă, acupunctură, masaj (Tui Na), exercițiu (qigong) și terapie dietetică. Este utilizată în principal ca o abordare complementară a medicinei alternative.

1.Acupunctura

Acupunctura este o tehnică cu ajutorul căreia, practicienii ne stimulează anumite puncte ale corpului, de obicei prin introducerea unor ace subțiri prin piele. Studiile arată că, acupunctura ne poate ajuta la ameliorarea durerilor care sunt adesea cronice, cum ar fi durerea de spate, durerea de gât, osteoartrita/durerea de genunchi și sindromul de tunel carpian. De asemenea, aceasta ne poate ajuta la reducerea frecvenței durerilor de cap tensionate și la prevenirea migrenelor.

2. Tai Chi

Tai chi combină anumite posturi, mișcări blânde, concentrare mentală, respirație și relaxare. Descoperirile cercetărilor sugerează că practicarea tai chi-ului ne poate îmbunătăți echilibrul și stabilitatea atunci când suntem în vârstă, ne poate reduce durerea cauzată de osteoartrita genunchiului și putem face față mai ușor fibromialgiei și durerilor de spate.

3. Produse din plante chinezești

Produsele chinezești din plante au fost studiate pentru multe probleme medicale, inclusiv accident vascular cerebral, boli de inimă, tulburări mintale și boli respiratorii (cum ar fi bronșita și răceala comună). Un sondaj a arătat că aproximativ unul din cinci americani le utilizează.

Un aspect esențial al medicinei tradiționale chineze este înțelegerea qi-ului corpului („respirația vitală”), care curge prin canalele invizibile ale organismului. Această rețea de energie conectează organe, țesuturi, vene, nervi, celule, atomi și conștiința în sine.

Studiu: Coronavirusul, tratat cu remedii tradiționale chineze

China şi-a tratat peste 80% din pacienţii infectaţi cu coronavirus cu remedii tradiţionale chineze în combinaţie cu medicamente antivirale susţinând că acestea au ajutat semnificativ la vindecare.

Xiong Qingzhen, inginer în tehnologia dronelor în metropola chineză Wuhan, a fost tratat timp de două săptămâni într-unul din spitalele temporare amenajate de urgenţă după izbucnirea epidemiei de coronavirus. Seara şi dimineaţa pacientul primea o porţie de supă maronie – un remediu tradiţional chinez compus din peste 20 de plante medicinale între care efedra, lemn dulce şi scorţişoară. Xiong a fost externat la sfârşitul lunii februarie dintr-un spital temporar condus de doctori specializaţi în medicină tradiţională chineză unde pacienţilor nu li s-au administrat medicamente vestice pentru boală, ci doar pentru afecţiuni preexistente, precum hipertensiune arterială.

Reţeta prescrisă de instituţiile de medicină tradiţională chineză denumită „Supă de curăţare a plămânilor şi detoxifieare a fost promovată şi distribuită în spitale la solicitarea preşedintelui chinez Xi Jinping ca parte a tratamentului infecţiei cu coronavirus.

Citeste mai multe despre: Ce remedii din plante folosesc medicii din China pentru COVID?

Medicina tradițională chineză și medicina convențională au în comun “sănătatea”, dar ideilor lor despre etiologia bolii, boala în sine și procesul utilizat pentru recuperare și menținerea bunăstării sunt total diferite.
Medicul occidental învață că boala ar trebui vindecată prin prescrierea de medicamente sau utilizarea intervențiilor chirurgicale, pe când doctorul pregătit în medicina tradițională chinezească se concentrează pe vindecarea pacientului nu prin tratarea bolii, ci mai degrabă prin tratarea întregii persoane.

Referințe:

Traditional Chinese Medicine: What You Need To Know https://www.nccih.nih.gov/health/traditional-chinese-medicine-what-you-need-to-know

Cooperarea practică China-România în domeniul medicinei tradiționale chineze este îmbunătățită în continuare – http://ro.china-embassy.gov.cn/rom/zlgxnew/202110/t20211014_9554885.html

Dimulescu Cristina

- din 2007 în presa audiovizuală. “Ai grijă de corpul tău, pentru că este singurul loc în care va trebui să trăiești”, spunea Jim Rohn. Eu aș merge mai departe și aș spune că avem nevoie de un echilibru între corp, minte și spirit. De fiecare dată când scriu un articol despre ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos, încerc să folosesc și eu din informațiile pe care le aflu în urma documentării și să le aplic astfel în viața de zi cu zi. Așa că, sper ca acestea să fie de folos și publicului larg.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button