1. Sorina, cum a început drumul tău în dans și cum ai ajuns să îmbini mișcarea cu psihoterapia?
Am început să dansez la cinci ani, la Opera Română, la inițiativa bunicii mele – cea care m-a însoțit cu răbdare și dedicare aproape săptămânal timp de 8 ani. Baletul a fost prima mea iubire, apoi am trecut către stiluri mai libere – jazz, dans contemporan, street dance – pe care le-am explorat de-a lungul vieții, uneori cu dansul în rol principal, alteori în rol secundar, dar mereu prezent.
Momentul-cheie care a dus către îmbinarea cu psihoterapia prin dans și mișcare a fost pierderea bunicii mele, acum 10 ani. Dansul devenise singurul spațiu în care mă puteam exprima autentic, unde durerea se putea transforma în mișcare. Atunci, terapeutul meu mi-a vorbit despre această formă de terapie – și am știut că este un drum de care aveam nevoie. A fost, la început, o formare pentru mine însămi, un proces profund de vindecare, cu instrumentul care mă lega de figura copilăriei mele. Apoi a devenit o misiune.
2. TMoves e un concept care îmbină mai multe lumi – dans, educație, terapie. Cum a luat naștere această viziune?
Viziunea TMoves a început să prindă contur în mod firesc, din propriul meu traseu. Am dansat de mică, iar de pe la 15 ani am început să predau informal – între prieteni, apoi către copii. După ce am absolvit facultatea, lucrul cu copiii a devenit o parte centrală a activității mele.
Terapia a venit ca o completare naturală în 2015 și a influențat profund modul în care țineam atelierele, ducându-mă într-o zonă de dans creativ pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor. Pentru asta, am studiat inclusiv articole din știința și medicina dansului, care abordau impactul mental și emoțional al dansului asupra dansatorului. Apoi am început să observ cât de mare este nevoia de susținere emoțională în rândul copiilor și adolescenților, în special legat de imaginea corporală. Așa s-a născut dorința de a crea un spațiu în care dansul nu este despre perfecțiune, ci despre expresie, acceptare și dezvoltare. TMoves e rezultatul acestui drum – o punte între corp, emoție, suflet și comunitate.
3. Ce înseamnă pentru tine „corpul emoțional” și cum se manifestă în viața de zi cu zi?
Corpul emoțional este acea parte a ființei noastre care exprimă – vizibil sau subtil – toate trăirile, gândurile, convingerile, mecanismele și moștenirile noastre, fie că vin din propria experiență, fie din familie sau chiar din inconștientul colectiv.
Tot ceea ce simțim se reflectă în corp: în postură, în tensiuni musculare, în felul în care respirăm sau pășim. Unii oameni exprimă ușor ceea ce simt, direct, expansiv, pe când alții adună în interior, în corp. Iar ceea ce nu exprimăm… rămâne acolo. Cu timpul, poate deveni durere fizică, rigiditate sau dezechilibru – corpul păstrează ceea ce noi nu am putut elibera, procesa, vindeca, ierta.
4. Cum păstrează corpul emoțiile? Există „amintiri” în țesuturi sau mișcări care trădează traume vechi?
Da, corpul păstrează emoțiile neexprimate. Dacă nu avem mecanisme conștiente de descărcare – prin mișcare, voce, respirație etc – ele se acumulează în mușchi, în țesuturi, uneori chiar la nivel celular.
Nu înseamnă că o anumită mișcare înseamnă automat o traumă, dar există o memorie corporală care reflectă deconectările de la sine: acele părți din noi pe care nu le mai simțim, pentru că ne-au durut prea tare. Dansul conștient ne poate ajuta să ne apropiem blând de ele, să le acceptăm și să le reintegrăm în povestea noastră. Fiecare poate să-și descopere tiparele mișcărilor și ceea ce spun el despre conținutul nostru emoțional. Dar acest drum depinde de profunzimea traumei și de disponibilitatea fiecărei persoane de a lucra cu sine.
5. Poate dansul să devină un limbaj pentru emoții pe care nu le putem exprima verbal?
Cu siguranță. Dansul devine un limbaj autentic pentru emoțiile noastre atunci când ne permitem să ne conectăm cu adevărat la corp și să-i ascultăm nevoile. Nu este despre a reproduce o coregrafie, ci despre a permite corpului să se exprime, cu blândețe și fără judecată.
Pentru multe persoane, acest proces poate fi dificil sau chiar copleșitor – de aceea, este important să existe un însoțitor, cel mai indicat un terapeut cu formare în dans-terapie care să creeze acel spațiu sigur și care are deja un drum parcurs în acest sens. În dans-terapie, corpul vorbește uneori pentru prima dată adevărul emoțional pe care cuvintele nu îl pot exprima.
6. De ce crezi că dansul e o formă atât de eficientă de autocunoaștere?
Dansul devine o formă profundă de autocunoaștere atunci când este trăit conștient – nu doar ca mișcare fizică, ci ca explorare a propriului univers interior. În dansul conștient sau în dans-terapie, fiecare mișcare devine o întrebare, un răspuns, o revelație. Corpul începe să spună povești pe care poate nici noi nu le știam despre noi.
Ceea ce diferențiază dans-terapia de alte forme de dans este tocmai acest proces de reflecție ghidată. Nu e vorba doar de descărcare emoțională, ci de a înțelege de ce apar anumite mișcări, ce exprimă ele și cum ne pot duce mai aproape de echilibru și integrare.
7. Ce tipuri de revelații sau transformări ai observat la oameni prin dans?
Am fost martoră la transformări profunde – atât în grupurile de dans-terapie, cât și în cele de dans incluziv. Oamenii își dau voie să simtă, uneori pentru prima dată. Plâng în timp ce dansează, râd, se conectează cu ceilalți dincolo de cuvinte. Cei care, inițial, se percepeau ca „diferiti”, ajung să creeze legături sincere, bazate pe empatie și prezență.
În dans-terapie, procesele merg chiar mai adânc: am lucrat cu persoane care și-au înțeles mai bine relația cu propriul corp, care au reușit să conștientizeze rădăcinile unor tulburări alimentare sau ale anxietății. Cum a fost și în cazul meu, în primul rând. Am putut să înțeleg și să integrez multe aspecte din ce mi s-a întâmplat. Abia atunci am putut simți că am în primul rând un corp sănătos decât un simplu corp. Forma aceasta de dans, cât și dans-terapia oferă o cale de reîntoarcere la el – nu pentru a-l controla sau a-l schimba, ci pentru a-l asculta și a-l iubi exact așa cum este.
8. Ce rol poate juca dansul în prevenția bolilor sau în susținerea procesului de vindecare?
Dansul, ca activitate fizică, are deja recunoscute beneficii preventive – susține sănătatea cardiovasculară, mobilitatea, echilibrul hormonal, ba chiar și starea de spirit. Dar dincolo de corpul fizic, dansul conștient sau ca formă de terapie aduce o dimensiune suplimentară: contribuie la reglarea emoțională, reduce stresul și susține conexiunea corp-minte-emoții-suflet.
Dans-terapia, care face parte din terapiile creativ-expresive, poate însoți cu succes alte forme de terapie – fie că este vorba de psihoterapie cognitiv-comportamentală sau terapii alternative. Este o metodă blândă, dar profundă, care te ajută să ajungi la sursa anumitor blocaje. Iar când este făcută în grup, puterea ei crește exponențial – pentru că ne simțim înțeleși și oglindiți de ceilalți, chiar și fără să ne spunem povestea cu voce tare. Iar feedback-ul primit într-un grup ne oferă perspective noi — și, uneori, ceilalți au curajul să rostească exact ceea ce noi nu îndrăznim, dar avem atât de multă nevoie să auzim.
