fbpx
Medicina integrativaTerapii alternative si complementare
Articole în trend

Beneficii Acupunctura – Ce spune stiinta despre aceasta terapie?

În ultimii 40 de ani, acupunctura a devenit din ce în ce mai populară, fiind una dintre cele mai utilizate forme de terapii complementare din medicina integrativă din Statele Unite.
Cuprins

Acupunctura este o practică veche de peste 5.000 de ani, ce face parte din medicina tradițională chineză.

În ultimii 40 de ani, acupunctura a devenit din ce în ce mai populară, fiind una dintre cele mai utilizate forme de terapii complementare din medicina integrativa din Statele Unite. Mai exact, peste 10 milioane de tratamente de acupunctură sunt administrate anual numai în Statele Unite.

Creșterea popularității sale, în special în Occident, poate fi atribuită în parte eficienței sale pentru ameliorarea durerii și pentru că studiile științifice au început să-i demonstreze eficacitatea.

 

Ce este acupunctura?

puncte acupunctura meridiane
Sursa: https://pixabay.com/photos/aiguille-acupuncture-1280088/

Acupunctura este o tehnică ce implică pătrunderea pielii cu ace subțiri, solide, metalice, care sunt apoi activate prin mișcări blânde și specifice ale mâinilor terapeutului sau prin stimulare electrică.

Acupunctura face parte din practica veche a medicinei tradiționale chineze. În România este reglementată și poate fi practicată doar de către un medic.

Conform medicinei tradiționale chineze, corpul uman are mai mult de 2.000 de puncte de acupunctură conectate prin căi sau meridiane. Aceste căi creează un flux de energie (Qi, pronunțat „chee”) prin corp care este responsabil pentru sănătatea generală. Perturbarea fluxului de energie poate provoca boli.

Prin aplicarea acupuncturii în anumite puncte, se consideră că se îmbunătățește fluxul de Qi, dar și sănătatea.

 

Ce beneficii oferă acupunctura? Pentru ce afecțiuni este eficientă?

Exista nenumărate studii care atesta că acupunctura poate ajuta la ameliorarea mai multor tipuri de durere care sunt adesea cronice, cum ar fi durerile de spate, durerile de gât și durerile de genunchi (osteoartrita). De asemenea, poate ajuta la reducerea frecvenței durerilor de cap și la prevenirea migrenei.

  • Acupunctura pentru durerile de spate

Conform unui studiu realizat în 2007 de către o echipă de cercetători din Germania, durerile de spate s-au diminuat după tratamentul cu acupunctura, pentru cel puțin 6 luni. Eficacitatea acupuncturii a fost de două ori mai mare decât a tratamentului convențional aplicat. [1]

O revizuire sistematică a studiilor privind acupunctura pentru durerile de spate, realizată în 2008, a descoperit dovezi puternice care atestă eficacitatea acupuncturii ca și tratament pentru durerile de spate.[2]

Societatea Americană a Durerii și Colegiul American al Medicilor au publicat în 2007 un ghid de practică clinică ce recomandă acupunctura pentru pacienții care suferă de dureri cronice de spate. [3]

  • Acupunctura pentru durerile de gât

O analiză realizată în 2009 a constatat că acupunctura are o rată de eficiență de 75,5% și oferă rezultate pozitive semnificative pentru pacienți care suferă de spondiloză cervicală. Cercetări suplimentare au arătat că acupunctura combinată cu moxibustia și masajul sunt eficiente pentru ameliorarea durerilor de gât. [4]

Un studiu realizat în Germania, având peste 14.000 de participanți, a evaluat eficiența acupuncturii ca și terapie complementară la tratamentul convențional pentru durerile de gât. Cercetătorii au descoperit că participanții care au beneficiat și de acupunctură au raportat o ameliorare mai mare a durerii decât cei care nu au primit-o. [5]

  • Acupunctura pentru durerile de genunchi (osteoartrita)

O revizuire sistematică, realizată în 2010, a studiilor despre acupunctură pentru osteoartrita genunchiului sau șoldului, a concluzionat că acupunctura cu ace este eficientă pentru tratarea osteoartritei. De asemenea, se pare că acupunctura cu ace este mai eficientă chiat decât acupunctura simulată cu laser. Cu toate acestea, diferența dintre acupunctura cu ace și cea simulată cu laser a fost foarte mică, în timp ce diferența dintre tratamentul cu acupunctură și lipsa acestuia a fost mare.[7]

  • Acupunctura pentru durerile de cap

O echipă de medici din Germania a realizat o analiză sistematică a 12 studii despre acupunctură și a ajuns la concluzia că există dovezi consistente care atestă eficacitatea acestei terapii în tratamentul migrenei/durerilor de cap. Studiile disponibile sugerează că acupunctura este cel puțin la fel de eficientă sau, eventual, mai eficientă decât tratamentul medicamentos profilactic și are mai puține efecte adverse.

  • Acupunctura ca terapie complementară în tratarea cancerului

Institutului Național de Oncologie din Statele Unite a început să analizeze beneficiile acupuncturii în tratatea cancerului încă din 1997. Terapia cu ace s-a dovedit a fi foarte eficientă în ameliorarea simptomelor legate de cancer și a efectelor secundare ale tratamentului împotriva cancerului.[8]

  • Parkinson

Boala Parkinson este o tulburare progresivă a sistemului nervos care afectează modul în care oamenii se mișcă, inclusiv modul în care scriu și vorbesc. Simptomele se dezvoltă de obicei în timp.

Treptat, rigiditatea devine un simptom proeminent, care încetinește considerabil mișcările. Mușchii unui pacient cu boala Parkinson devin progresiv mai slabi. Adesea, bolnavii adoptă o postură neobișnuită.

Acupunctura poate aduce beneficii pacienților cu Parkinson.

Conform spuselor cercetătorilor, aceasta poate ajuta la ameliorarea unora dintre simptomele bolii Parkinson. Se pare că acupunctura reactivează părți ale creierului care au devenit inactivate. [8]

Cu ajutorul imaginilor prin rezonanță magnetică funcțională, autorii unui studiu au măsurat efectele specifice ale punctului de acupunctură GB34 (Yanglinqguan) asupra părților creierului care sunt afectate de boala Parkinson.

Autorii au împărțit participanții în două grupuri:
Grupul de control – format din 12 subiecți care nu aveau Parkinson.
Grupul Parkinson – format din 12 pacienți cu Parkinson.

Rezultatele studiului au constatat că acupunctura încurajează răspunsuri neuronale mai bune în următoarele regiuni ale creierului: ganglionii bazali, talamus și substanță neagră – toate asociate cu boala Parkinson.

  • Hipertensiunea arterială

Acupunctura poate avea beneficii în reducerea hipertensiunii arteriale.

Un nou studiu sugerează că o formă de acupunctură poate aduce beneficii pacienților cu hipertensiune arterială și le poate reduce riscul de accident vascular cerebral și boli de inimă.

În cadrul studiului este descris modul în care electroacupunctura poate scădea tensiunea arterială timp de până la 6 săptămâni.

Electroacupunctura este o formă de acupunctură care aplică impulsuri electrice de intensitate scăzută prin ace introduse în anumite puncte ale corpului.

Cercetătorii spun că descoperirile lor sugerează că, prin utilizarea regulată, electroacupunctura ar putea ajuta oamenii să-și gestioneze tensiunea arterială și să-și reducă riscul de boli de inimă și accident vascular cerebral pe termen lung.

Pentru studiu au fost selectați 65 de pacienți cu hipertensiune arterială care nu luau niciun medicament. Fiecare pacient a fost repartizat aleatoriu într-unul dintre cele două grupuri:

În grupul de tratament electroacupunctura a fost aplicată pe ambele părți ale încheieturilor interioare și puțin sub fiecare genunchi (puncte de acupunctură despre care se crede că reduc tensiunea arterială).

În grupul de control aceasta a fost aplicată la alte puncte de acupunctură, de-a lungul antebrațului și piciorului inferior.

Pacienții nu cunoșteau aceste diferențe.

Rezultatele au arătat că 70% dintre pacienții din grupul de tratament au prezentat o scădere vizibilă a tensiunii arteriale.

În medie, reducerea a fost de 6-8 mm/Hg pentru tensiunea arterială sistolică și 4 mm/Hg pentru tensiunea arterială diastolică.

  • Indigestie

Cercetătorii din China susțin că acupunctura poate avea beneficii pentru persoanele care au o formă comună de indigestie.

Ei raportează că participanții la un studiu care examina efectele acupuncturii asupra persoanelor cu sindrom postprandial au beneficiat de ameliorarea simptomelor după un tratament de 4 săptămâni cu acupunctură. [9]

Sindromul postprandial este o formă de indigestie caracterizată prin sațietate precoce după masă și balonare abdominală superioară.

Experții spun că acupunctura funcționează asupra acestui tip de indigestie prin manipularea fluxului de energie prin sistemul digestiv.

În cadrul studiului 278 de participanți cu sindrom postprandial au urmat fie 12 ședințe de acupunctură timp de 4 săptămâni, fie acupunctură „falsă”, adică acupunctură în care acele sunt introdusce superficial în piele.

S-a raportat că 83% dintre participanții din grupul tratat cu acupunctură reală au avut un răspuns pozitiv la tratament, comparativ cu 52% în grupul tratat cu acupunctură simulată.

Toate cele trei simptome de bază au fost eliminate la 28% din grupul de acupunctură, față de 18% din grupul de control.

Studiul a constatat că participanții care au urmat acupunctura reală au avut parte de o îmbunătățire, în proporție mai mare sau mai mică, a simptomelor lor.

Îmbunătățirile au fost susținute timp de cel puțin 12 săptămâni după tratamentul final cu acupunctură, potrivit cercetătorilor, și nu au existat efecte secundare grave printre participanții la studiu.

  • Febra fânului

Febra fânului, cunoscută din punct de vedere medical sub numele de rinită alergică sezonieră, este cauzată, de obicei, de o sensibilitate la sporii de mucegai din aer sau la polenul din iarba, copaci și buruieni.

Simptomele includ nasul înfundat și mâncărimea ochilor. Tratamentul standard include antihistaminice. Cu toate acestea, mulți pacienți constată că antihistaminicele nu funcționează.

Oamenii care nu sunt mulțumiți de antihistaminice, precum și cei care preferă remedii naturale folosesc frecvent terapii alternative, precum acupunctura.

Într-un studiu, pacienții cu febra fânului care au urmat 12 ședințe de acupunctură au prezentat mai puține simptome și au necesitat mai puține medicamente antihistaminice în comparație cu grupul de control, au raportat cercetătorii. [10]

Pentru acesta, au fost selectați aleatoriu 414 voluntari, toți având febra fânului, în trei grupuri:

Grupul tratat cu acupunctură și medicamente

Grupul tratat cu acupunctură simulată plus grupul tratat cu medicamente

Grupul tratat cu medicamente

Au fost realizate 12 ședințe de acupunctură pe parcursul a opt săptămâni în primul an. Pacienților din toate cele trei grupuri li s-a permis să ia medicamente antihistaminice ori de câte ori prezentau simptome.

S-a descoperit că, în general, cei din grupul tratați cu acupunctură și medicamente au raportat îmbunătățiri mai bune ale simptomelor pe parcursul perioadei de opt săptămâni de tratament, precum și că au nevoie de mai puține medicamente antihistaminice.

Cu toate acestea, în termen de opt săptămâni de la încheierea tratamentului, beneficiile acupuncturii au început să dispară. Dr. Brinkhaus, medic și acupuncturist calificat, a spus că asta nu înseamnă neapărat că acupunctura a avut beneficii trecătoare.

Este posibil ca îmbunătățirile simptomelor să nu fi fost suficiente pentru a face o diferență vizibilă.

Ce ai nevoie să știi înainte de a merge la un acupuncturist?

acupuncturist bucuresti
Sursa: https://pixabay.com/photos/acupuncture-doctor-patient-5849146/

Dacă te decizi să apele la acupunctură pentru tratarea unei efectiuni este important să știi că această terapie poate fi practicată în România doar de către un medic. Asigură-te că persoana pe care o alegi să îți ofere tratamentul este absolventă a unei școli de medicină sau farmacie. De asemenea, asigură-te că terapeutul dispune de o autorizație de liberă practică emisă de Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă.

Întreabă terapeutul de câte ședințe de acupunctură ai nevoie și care este costul total al tratamentului. Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează o consultație de acupuntura la contravaloarea de 13 Lei și o cură de servicii de acupunctură de 10 zile la contravaloarea de 140 de Lei.

Referințe

1. “German Acupuncture Trials (GERAC) for Chronic Low Back Pain” – https://dryneedlinginstitute.com/wp-content/uploads/2013/06/german-acupuncture-trials-chronic-low-back-pain.pdf

2. “Effectiveness of Acupuncture for Low Back Pain” – http://wildwoodacupuncture.com/wp-content/uploads/2012/07/acupuncture-for-LBP-review_yuan.pdf

3. “American College of Physicians issues guideline for treating nonradicular low back pain” – https://www.acponline.org/acp-newsroom/american-college-of-physicians-issues-guideline-for-treating-nonradicular-low-back-pain

4. “Acupuncture Alleviates Neck Pain Due To Cervical Spondylosis” – https://www.healthcmi.com/Acupuncture-Continuing-Education-News/1637-acupuncture-alleviates-neck-pain-due-to-cervical-spondylosis

5. “Acupuncture for patients with chronic neck pain” – https://journals.lww.com/pain/Abstract/2006/11000/Acupuncture_for_patients_with_chronic_neck_pain.13.aspx

6. “Acupuncture for peripheral joint osteoarthritis” – https://www.cochranelibrary.com/cdsr/doi/10.1002/14651858.CD001977.pub2/full?cookiesEnabled

7. “Acupuncture (PDQ®)–Patient Version” – https://www.cancer.gov/about-cancer/treatment/cam/patient/acupuncture-pdq

8. Acupuncture Stimulation on GB34 Activates Neural Responses Associated with Parkinson’s Disease – https://www.researchgate.net/publication/230792312_Acupuncture_Stimulation_on_GB34_Activates_Neural_Responses_Associated_with_Parkinson%27s_Disease

9. Long-Lasting Reduction of Blood Pressure by Electroacupuncture in Patients with Hypertension: Randomized Controlled Trial – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4555646/

10. Effect of Acupuncture for Postprandial Distress Syndrome – https://www.acpjournals.org/doi/10.7326/M19-2880

Sursa foto: freepik.com

Bacescu Adnana

Mă găsești printre cărți.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button