fbpx
Medicina integrativaStil de viata sanatos

Mâncarea ca tratament: Cum ajută alimentația în ameliorarea bolilor?

Mâncarea joacă un rol esențial în prevenirea și ameliorarea afecțiunilor. Un review de 335 de pagini, publicat la sfârșitul lunii martie 2022, de către Center for Food as Medicine și Hunter College NYC Food Policy Center, demonstrează beneficiile pe care alimentația le are asupra sănătății organismului.

Află în continuarea acestui articol care sunt aceste beneficii și cât de importantă este mâncarea pentru a-ți proteja sănătatea.

Mâncarea – utilizată ca tratament încă din Antichitate

Civilizațiile antice aveau o abordare holistică asupra sănătății și utilizau mâncarea ca tratament.

Astfel, în medicina tradițională chineză oamenilor bolnavi li se recomandau anumite mâncăruri pentru echilibrarea energiei Qi și pentru favorizarea vindecării. Spre exemplu, vechii chinezi utilizau scorțișoara pentru febră, iar ghimbirul pentru a combate stările de greață.

Cercetările actuale susțin efectele terapeutice ale plantelor, cunoscute în medicina chineză de mii de ani. Astfel, scorțișoara este recunoscută pentru efectul ei antiinflamator, prin care poate să reducă febra, iar ghimbirul contribuie la ameliorarea stării de greață.

În Grecia Antică atât medicina, cât și mâncarea, erau considerate importante pentru susținerea sănătății. O mărturie în acest sens sunt scrierile medicale ale lui Hipocrate, supranumit „părintele medicinei”. El este un promotor al conceptului de hrană ca tratament, cuvintele sale „fie ca hrana să îți fie medicament și medicamentul hrană” fiind încă de actualitate.

Hrana a fost considerată tratament și în medicina ayurvedică, care este practicată în India pentru mai bine de 3.000 de ani. Pacienților li se recomandau alimente în funcție de necesitățile organismului lor, considerându-se că nevoile nutriționale ale fiecăruia sunt diferite. Datorită eficienței practicilor medicinale ayurvedice, se consideră că îmbinarea acestora cu medicina modernă poate oferi soluții la tratarea unor afecțiuni cronice, precum artroza.

Utilizarea mâncării ca tratament este întâlnită și în rândul civilizației amerindiene. În Canada de est indigenii preparau băuturi cu proprietăți curative din plante pentru a ameliora afecțiunile gastrointestinale sau ale sistemului musculo-scheletal. Multe dintre plantele pe care ei le utilizau sunt folosite și astăzi în scop terapeutic.

Studiile efectuate în prezent demonstrează rolul pe care mâncarea îl deține asupra îmbunătățirii funcționarii organismului, dar și asupra accelerării procesului de vindecare în cazul afecțiunilor deja instalate. [1]

Cum poate alimentația să prevină îmbolnăvirea?

Așa cum o alimentație nesănătoasă, bogată în produse procesate, favorizează îmbolnăvirea, o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume, furnizează organismului necesarul de substanțe nutritive pentru refacerea și menținerea stării de sănătate.

Un review care a analizat 152 de studii clinice privitoare la obiceiurile alimentare demonstrează faptul că un consum ridicat de legume, fructe, cereale integrale, grăsimi nesaturate, nuci, carne slabă și pește poate reduce considerabil riscul de mortalitate. [2]

Studii recente dovedesc cât de importante pot fi chiar și cele mai mici modificări ale dietei. Acestea pot reduce rata mortalității în rândul bolilor asociate cu o alimentație nesănătoasă. Astfel, un studiu publicat în anul 2021 de către Nature Food arată că înlocuirea unui procent de 10% din consumul de carne de vită și carne procesată cu fructe, legume și nuci poate crește durata de viață cu 48 de minute pe zi. [3]

Mâncarea poate fi utilizată atât în scop profilactic, cât și ca tratament, în cazul afecțiunilor deja instalate. Un studiu la care au participat 133 de persoane reprezintă o dovadă a rolului pe care mâncarea îl deține în ameliorarea bolilor. Persoanele participante la studiu au primit mâncare adaptată problemelor lor de sănătate pentru 6 luni. Potrivit rezultatelor obținute, o dietă echilibrată, adaptată nevoilor pacienților, poate reduce nevoia de a apela la serviciile medicale.

Deși sunt necesare cercetări suplimentare, rezultatele obținute în cadrul acestui studiu arată ca mâncarea poate fi privită precum un tratament care ajută la îmbunătățirea sănătății pacienților. Tocmai de aceea este importantă includerea produselor bogate în substanțe nutritive în dietă, dar și limitarea consumului de alimente procesate. [4]

Nutriția culinară – la baza unei alimentații sănătoase

Nutriția culinară îmbină arta culinară cu știința medicinei pentru a ajuta oamenii în luarea unor decizii alimentare corecte. Fiind definită precum știința gătitului sănătos, aceasta propune abordarea alimentației din perspectiva beneficiilor pe care ea le oferă sănătății. Literatura de specialitate arată importanța educației alimentare asupra îmbunătățirii stării de sănătate.

Studiile efectuate până în prezent dovedesc beneficiile pe care nutriția culinară le poate aduce, atât pentru educarea populației, cât și a personalului medical și a persoanelor care studiază gastronomia. [5] Prin urmare, mâncarea este privită ca tratament de mii de ani și constituie o parte importantă atât pentru a preveni îmbolnăvirea, cât și pentru a grăbi vindecarea.

Studii:

[1]https://foodmedcenter.org/wp-content/uploads/foodasmedicine.pdf

[2] Evaluation of Dietary Patterns and All-Cause Mortality A Systematic Review – https://jamanetwork.com/journals/jamanetworkopen/fullarticle/2783625

[3] Small targeted dietary changes can yield substantial gains for human health and the environment – https://www.nature.com/articles/s43016-021-00343-4?proof=t%253B#citeas

[4] Meal Delivery Programs Reduce The Use Of Costly Health Care In Dually Eligible Medicare And Medicaid Beneficiaries – https://www.healthaffairs.org/doi/10.1377/hlthaff.2017.0999

[5] Culinary nutrition in gastronomic sciences. A review – https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1878450X21001050?via%3Dihub

Voicu Doina

Pasionata de content writing, redactez cu mare drag articole despre medicina integrativa, care sa iti fie folositoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button