fbpx
Medicina integrativaTerapii alternative si complementare

Tratamentul cu lipitori – Ce spune știința?

Pacienții care au beneficiat de tratament cu lipitori, și care sufereau de afecțiunile menționate, au raportat îmbunătățiri chiar și pe termen lung.

Lipitorile sunt nevertebrate care posedă un mecanism foarte dezvoltat ce previne coagularea sângelui.

Compușii biologic activi care iau parte în acest proces se găsesc în special în secreția glandelor salivare. [1]

Lipitorile au fost folosite în scopuri terapeutice încă de la începutul civilizației.

Medicii le-au folosit pentru o gamă largă de boli, începând de la oprirea sângerării, o utilizare comună, până la afecțiuni sistemice, cum ar fi boli de piele, anomalii ale sistemului nervos, probleme ale sistemului urinar și reproductiv, inflamații și probleme dentare.

Recent, cercetările au dezvăluit prezența unei varietăți de peptide și proteine bioactive în saliva lipitorilor.
Printre beneficiile descoperite se numără următoarele, împreună cu compușii responsabili:

  • Antitrombice – hirudin, bubrudin
  • Antiplachetare – calin, saratină
  • Inhibitoare ai factorului Xa – lefaxină
  • Antibacteriene – teromacină
  • Și altele.

În ciuda proprietăților promițătoare ale terapiei cu lipitori, siguranța și complicațiile lipitorilor sunt încă controversate.

Tratament cu lipitori pentru boli cardio-vasculare

Prin boli cardio-vasculare se înțelege un grup de anomalii cronice care afectează sistemul cardiovascular, inclusiv inima, venele și arterele.

Rata de incidență a morbidității și mortalității cauzate de bolile cardiovasculare a fost principalul motiv din spatele cercetărilor intensive pentru căutarea unor medicamente mai eficiente și cu mai puține efecte secundare.

Tratamentul cu lipitori a fost folosit ca remediu alternativ pentru tratamentul tulburărilor vasculare deoarece saliva lipitorilor poate îmbunătăți temporar fluxul sanguin și poate ameliora hiperalgezia țesutului conjunctiv.

La un moment dat, a fost lansat pe piață chiar un preparat farmaceutic antitrombotic și anticoagulant care conține extract din salivă de lipitori. Produsul a fost prescris ca trombolitic și antiplachetar.

Studiile clinice au arătat că acesta poate reduce hipercoagulabilitatea sângelui și are efect antiinflamator la pacienții cu tromboflebită. [2]

De asemenea, pacienții cu flebită care au beneficiat de tratament cu lipitori au prezentat o îmbunătățire a mersului, mai puțină durere și inflamație la nivelul picioarelor, împreună cu o culoare a pielii aproape normală. [3]

În astfel de cazuri, medicii aplică de obicei 4-6 lipitori direct pe zona afectată. Mulți terapeuți au folosit lipitori pentru vindecarea hipertensiunii arteriale, a venelor varicoase, a hemoroizilor și a dermatozei secundare asociate ischemiei. [4]

Tratament cu lipitori în microchirurgie

Microchirurgia presupune operații chirurgicale efectuate cu ajutorul unor microinstrumente la microscop care, urmăresc să stabilească legătura între vase mici de sânge, vene și artere, în timpul replantării țesuturilor sau a degetelor amputate.

Aplicarea lipitorilor a fost prescrisă ca metodă de îngrijire post-operație la pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală pentru replantarea vârfului degetului. [5]

Ocluzia venoasă, oprirea circulației prin vena, este o amenințare serioasă în țesuturile nou transplantate și poate duce la formarea de tromboze, stază și, eventual, necroză tisulară.

Drenajul activ al sângelui rezultat atât din acțiunea directă a lipitorii, cât și din efectele pasive de după detașarea ei, datorate prezenței anticoagulantelor cu acțiune prelungită în salivă, i-au motivat pe medici să folosească lipitori pentru a atenua congestia venoasă. [6]

Pe de altă parte, chirurgii care practică operații plastice au considerat lipitorile un remediu promițător deoarece au observat că mușcăturile acestora se vindecă, de obicei, fără cicatrici sau complicații, în comparație cu soluțiile convenționale.

Cu toate acestea, nu au fost stabilite protocoale privind instrucțiunile despre cum ar trebui utilizat tratamentul cu lipitori.

Tratament cu lipitori pentru boli infecțioase

Bolile infecțioase necesită utilizarea antibioticelor, însă pe termen lung, acestea dezvoltă rezistență la agenții antimicrobieni, fenomen care face ca medicamentele să nu mai aibă efect.

Mulți cercetători care au investigat importanța terapeutică a lipitorilor medicinale au spus că acestea ar putea fi eficiente pentru tratamentul bolilor infecțioase.

Oamenii de știință au căutat noi strategii pentru a dezvolta medicamente antimicrobiene cu mecanisme de acțiune care să aibă o incidență mai scăzută a rezistenței bacteriene.

De exemplu, unii au raportat că terapia cu lipitori a fost folosită de stomatologi ca remediu pentru infecții dentare. [7]

Din extractul medicinal de lipitori a fost izolată o proteină cu activitate asemănătoare lizozimei. S-a raportat că această proteină a avut o activitate antibacteriană care luptă împotriva unor tulpini bacteriene, reușind să le distrugă componentele celulare. [8]

Cercetătorii au susținut că extractul purificat obținut din orice parte a corpului lipitorii, în special din glandele salivare, a arătat o activitate antimicrobiană puternică asupra multor agenți patogeni. [9]

Aceștia au subliniat că extractul ar putea fi utilizat în tratamentul bolilor induse de bacterii, inclusiv artrita, tulburările alimentare și infecțiile nosocomiale.

A fost evidențiată, de asemenea, și o utilizare a extractului de lipitori pentru produsele de dezinfecție a spitalelor și a casei.

Tratament cu lipitori pentru artrită și efecte analgezice

Efectele analgezice ale tratamentului cu lipitori au fost constatate în mai multe rânduri, prin studii efectuate cu pacienți care suferă de osteoartrită.

Acestea au sugerat că tratamentul cu lipitori a fost mai eficient decât diclofenacul, tratamentul convențional, și cu puține efecte adverse. [10]

De asemenea, unele studii au demonstrat că hirudina poate reduce inflamația la pacienții cu artrită prin inhibarea proteinei care stimulează acțiunea antigenă la pacienții cu artrită reumatoidă. [11]

Într-un alt studiu, pacienții tratați cu lipitori au raportat mai puțină durere și o bună ameliorare a simptomelor. Eficacitatea lipitorilor a fost observată după 1 săptămână de terapie, pe durata a 2 luni de tratament. [12]

Un alt studiu cu pacienți care sufereau de osteoartrită avansată la genunchi a demonstrat că tratamentul cu lipitori ar putea reduce în mod substanțial nevoia aportului de analgezice.

S-a subliniat că un regim de tratament dublat, pe o perioadă de 4 săptămâni, a prezentat beneficii pe termen lung și o activitate fizică mai bună la pacienți, în comparație cu tratamentul simplu. [13]

Alte rapoarte au indicat beneficiile analgezice pentru durerea articulațiilor ale tratamentului cu lipitori.

Studii

  1. A new factor Xa inhibitor (lefaxin) from the Haementeria depressa leech – [PubMed]
  2. Piyavit from the medicinal leech is a new orally active anticoagulating and antithrombotic drug. [GoogleScholar]
  3. Bugs as drugs, part two: worms, leeches, scorpions, snails, ticks, centipedes, and spiders – [PubMed]
  4. A technique for replantation of the finger tip – [PubMed]
  5. Leeches in microsurgery – An evidence-based approach. [GoogleScholar]
  6. Srivastava A, Sharma R. A brief review on applications of leech therapy. [GoogleScholar]
  7. Antibacterial non-glycosidase activity of invertebrate destabilase-lysozyme and of its helical amphipathic peptides. [PubMed]
  8. Molecular characterization of two novel antibacterial peptides inducible upon bacterial challenge in an annelid, the leech Theromyzon tessulatum – [PubMed]
  9. Effectiveness of leech therapy in osteoarthritis of the knee: a randomized, controlled trial – [PubMed]
  10. Is hirudin a potential therapeutic agent for arthritis? – [PubMed]
  11. Effectiveness of leech therapy in women with symptomatic arthrosis of the first carpometacarpal joint: a randomized controlled trial – [PubMed]
  12. Assessment of leech therapy for knee osteoarthritis: a randomized study – [PubMed]

Bacescu Adnana

Mă găsești printre cărți.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button