fbpx
Boli cronice si afectiuniMedicina integrativa

Cauzele balonării excesive

Balonarea este un simptom comun, însă atunci când apare în exces, ar fi indicat să fii atentă la câteva aspecte. Balonarea nu trebuie ignorată dacă durează mai mult de 2 săptămâni.

Balonarea apare atunci când stomacul sau intestinul se umple cu aer/gaz, provocând disconfort fizic, dureri de stomac, greață sau poftă scăzută de mâncare. Aerul sau gazele din stomac apar, de obicei, din cauză că:

  • Înghiți prea mult aer
  • Produci prea mult gaz
  • Gazul se mișcă încet în interiorul intestinelor
  • Mănânci în exces
  • Ești la menstruație

Să explorăm fiecare dintre aceste cauze.

Înghiți prea mult aer

Este posibil să înghiți prea mult aer atunci când:

  • Mănânci sau bei prea repede
  • Bei băuturi carbogazoase precum apa minerală sau sucuri
  • Fumezi
  • Mesteci gumă care conține un zahăr numit sorbitol
  • Porți proteze dentare care se detașează

Citeste si: Ce boli ascunde balonarea?

Produci prea mult gaz

Anumite alimente determină organismul să producă mai multe gaze decât în mod normal. Când aceste alimente ajung în colon, bacteriile le descompun și produc gaze.

Iată câteva alimente pe care organismul tău le poate digera greu și care pot provoca gaze:

Lactate. Unii oameni nu pot digera zahărul din produsele lactate. Aceasta se numește intoleranță la lactoză.

Zahăr din fructe. Unii oameni nu pot descompune zahărul găsit în fructe (numit fructoză).

Grâu. Unii oameni nu pot descompune grâul, secara și orzul din cauza unei afecțiuni genetice numită boala celiacă.

Consumul de îndulcitori artificiali, cum ar fi sorbitolul, xilitolul sau manitolul poate provoca gaze.

Alimentele bogate în fibre pot provoca gaze.

Alimente care fermentează:

  • Mere
  • Avocado
  • Fasole
  • Bere și vin
  • Pâine
  • Varza de Bruxelles
  • Varză (și varză murată)
  • Brânză
  • Cireșe
  • Mezeluri (cum ar fi salam, pepperoni sau cârnați)
  • Linte
  • Lapte
  • Ciuperci
  • Măsline
  • Pere
  • Murături
  • Oţet
  • Sos de soia
  • Iaurt

Gazul se mișcă încet în intestine

Metabolismul tău poate avea nevoie de mai mult timp pentru a elibera gazul. În acest caz, gazul se acumulează și provoacă durere. Gazul se mișcă mai lent atunci când:

Ai anumite probleme medicale, cum ar fi:

  • Golirea lentă a stomacului (gastropareză)
  • Constipație
  • Sindromul colonului iritabil
  • Prea multe bacterii în intestinul subțire
  • Iei anumite medicamente
  • Mănânci alimente bogate în grăsimi
  • Ai mușchi care nu se relaxează pentru a lăsa gazele să se deplaseze

Durere din cauza alimentor, gazelor sau scaunului

Uneori oamenii pot simți durere din cauza gazelor, alimentelor sau scaunului. Anumite probleme medicale pot cauza acest lucru, cum ar fi:

  • Sindromul intestinului iritabil
  • Dispepsie funcțională (durere în abdomenul superior, senzație de sățietate inconfortabilă după masă și greață)
  • Stresul cronic (pe termen lung).
Menstruația

O afecțiune numită sindrom premenstrual sau PMS, le poate face pe unele femei să se simtă obosite, balonate și iritate cu aproximativ o săptămână înainte de menstruație sau în timpul acesteia. De asemenea, tot în această perioadă poți reține mai multă apă, ceea ce te poate face să te simți mai umflată. Cauza este neclară, dar hormonii par să joace un rol. Exercițiile fizice ajută în acest caz, dar și evitarea sării, zahărului și a carbohidraților simpli.

Alte cauze:

Unele medicamente pot favoriza de asemenea apariția balonării ca efect secundar, cum ar fi somniferele, sedativele și antidepresivele care influențează sistemul nervos într-un mod care poate reduce contracțiile intestinale, ducând la balonare.

Unii oameni au abdomenul umflat pentru o perioadă lungă de timp din cauza unor boli ale tractului gastro-intestinal, inclusiv:

  • gastrită
  • ulcer gastric
  • cancer gastrointestinal sau colorectal
  • infecție parazitară
  • sindromul colonului iritabil
  • disfuncție intestinală
  • alte tulburări ale sistemului, cum ar fi tiroida și diabetul.

Cum să previ balonarea?

De obicei, cel mai bun tratament pentru prevenirea gazelor și a balonării este schimbarea dietei. Cercetările au arătat că o dietă cu oligozaharide, dizaharide, monozaharide și polioli cu conținut scăzut de fermentație (FODMAP) poate reduce simptomele de gaze și sindrom de colon iritabil. O dietă cu conținut scăzut de FODMAP evită ingredientele alimentare fermentabile, cum ar fi:

  • Oligozaharide, care se găsesc în grâu, ceapă, usturoi, leguminoase și fasole
  • Dizaharide, cum ar fi lactoza din lapte, iaurt și înghețată
  • Monozaharide, inclusiv fructoză (un tip de zahăr găsit în fructe și miere), mere și pere
  • Polioli sau alcooli de zahăr care se găsesc în alimente precum caise, nectarine, prune și conopidă, precum și în multe gume de mestecat și bomboane

La persoanele sensibile la alimente bogate în FODMAP, intestinul subțire nu absoarbe întotdeauna pe deplin acești carbohidrați, ci îi trece în colon, unde sunt fermentați de bacterii și produc gaze. Pentru a vedea dacă unele dintre alimentele FODMAP îți provoacă gaze și balonare, poți începe prin a elimina alimentele FODMAP și a le reintroduce treptat în dieta ta, pentru a identifica exact alimentele care cauzează problemele.

Pe termen lung, cheia pentru prevenirea balonării este înțelegerea cauzei acesteia. O dietă bogată în fibre, consumul de apă și exercițiile fizice pot ajuta.

Andreea Costache

Pasionata de sanatate si calatorii.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button